erau zile de toamnă și zile de frică
se repetau ca niște arbori ajutători
șosele claustrofobe în mintea ultimul descendent la viață
domnișoare supuse în prima fază a descântecului
mâini ieftine și mâini cumpărate de la suveniruri
se lăsau consemnate în ultimul moment din trupul meu
în ultima clipă de căprui
în ultima literă mai exact
locul acesta în care nu se aude nimeni
sinucigându-se

apoi
toată respirația devine vizibilă în minusurile domnișoarei
ca un răspuns alternativ înșirat în șoaptă
unul în urma celuilalt
plecat să moară încruntat
în spatele zidurilor

{nimeni}

nu se mai putea opri
din trăit